A+ R A-

Zlatna de odinioară

Email Imprimare

De-l munceşte dorul pe român, de-l cuprinde veselia, de-l minunează vreo faptă măreaţă, el îşi cântă durerile şi mulţumirile, îşi cântă eroii, îşi cântă istoria şi astfel sufletul său e un izvor nesfârşit de frumoasă poezie

Vasile Alecsandri

Am ales să deschid această nouă carte cu o confesiune în care spusele lui Vasile Alecsandri se potrivesc întocmai sufletului meu.  Pasionat de locuri, de poveştile oamenilor, de întâmplări mai vechi sau mai noi, colecţionând fotografie veche şi cărţi poştale,  am ajuns să văd locuri din judeţ şi din ţară prin ochii celor care au simţit nevoia să transmită, la rându-le,  o parte din sufletul lor celor de azi şi celor de mâine.  Am descoperit şi adunat nu  doar imagini a ceea ce era odată satul, oraşul, muntele sau marea, dar şi o părticică din  inima celor care, cu bucurie sau tristeţe, trimiteau mesaje scrise pe cărţi poştale, în timpul războaielor, sau pe timp de pace.

Privite ca o importantă sursă de informaţie, am considerat că aceste documente trebuie puse la dispoziţia cititorului, pentru ca atât contemporanii cât şi cei care vor veni după noi să poată învăţa şi aprecia trecutul, cu toate ale sale,  ştiut fiind că nu trebuie să uităm şi nici să  ştergem trecutul.  Fără trecut nu am avea temelie pentru a ne construi un viitor,  trecutul este parte din viitorul nostru, al tuturor.

La îndemnul domnului Silviu Ponoran, destoinicul primar  al oraşului Zlatna, împreună cu domnul conf. univ. dr. Horia Ciugudean şi doamna dr. Gabriela Mircea, specialişti cunoscuţi ai Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, am îndrăznit să aşternem pe hârtie o cronologie a Zlatnei, urmată de imagini reprezentative, grupate pe patru capitole,  reprezentând perioada până la primul război mondial, cea interbelică, comunistă şi, desigur, perioada de după 1989.

Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi în acest  demers editorial,  prin care am dorit să prezentăm  cititorilor  repere semnificative  din viaţa unei aşezări al cărei trecut se pierde în negura timpului - când Ampelum, ridicat la grad de municipium, era cunoscut în lumea romană ca important centru de exploatare a aurului  - până în zilele noastre, spre cinstirea celor care  au trăit şi au scris istorie aici, dar şi din respect pentru oamenii săi de azi, care ţin deschise porţile oraşului cu încredere spre ziua de mâine.

                                                         

                                                                           Cristian Florin Bota

Evenimentul lansării cărţii Zlatna de odinioară,  autori Cristian Florin Bota, Horia Ciugudean şi Gabriela Mircea, va avea loc la Zlatna, sâmbătă, 30 noiembrie ora 13.30 la Sala de evenimente a Primăriei oraşului (fosta cantina a Uzinei Ampelum. Lansarea cărţii este un eveniment  din programul dedicat Celui de-al XVII-lea congres al Spiritualităţii româneşti.


( 4 Voturi )Zlatna de odinioară

Vizitatori online

Avem 210 vizitatori online

Orase partenere