A+ R A-

Evenimente

Lテ「ngト sat iatト-mト iarトη殃, prins cu umbrele tovarトη,

Regトピescu-mト pe drumul テョnceputului, strトッunul...窶

Lucian Blaga 窶 La curナ」ile dorului

Existト テョn matricea spiritualト a fiecトビuia dintre noi dorinナ」a fireascト de a ne テョntoarce テョntr-un timp demult pierdut, printre amintirile locului テョn care am vトホut lumina. Personal テョncerc acest exerciナ」iu nu doar gテ「ndindu-mト la locul meu de naナ殳ere, ci ナ殃 la cel din care テョmi vin rトヅトツinile. Nu ナ殳iu dacト acest gテ「nd s-a alトフurat pasiunii cu care am adunat, mereu ナ殃 mereu, fotografii, documente, mトビturii despre locuri ナ殃 oameni de altトヅatト pentru a le aナ歹za テョn contemporaneitate, spre nemurirea clipei.

Cu siguranナ」ト, sentimentul acesta de apartenenナ」ト la un spaナ」iu care strトッate timpul prin frumuseナ」eaツ imaginilor sau ineditul documentelor, nu le-a fost strトナn nici oamenilor care m-au ajutat sト aナ歹z テョntre coperナ」ile unei cトビナ」i secvenナ」e de lume ナ殃 viaナ」ト din locuri comune, dar a cトビor istorie nu este テョndeajuns cunoscutト: Teiuナ, Vinナ」u de Jos, Stremナ」 ナ殃 alte localitトη」i ale Albei.

窶廾dinioarト テョn Vinナ」u de Jos窶 a ieナ殃t pentru prima oarト テョn lume la Sトビbトフoarea Adormirii Maicii Domnului, テョn 2010, cu sprijinul Consiliului Local ナ殃 al Primトビiei din comunト. A fost o sトビbトフoare a cトビナ」ii ナ殃 a oamenilor deopotrivト, mesajele celor care s-au テョmpトビtトη殃t din frumuseナ」ea Vinナ」ului de odinioarト motivテ「ndu-l pe domnul primar sト mト テョncurajazeze テョn reeditarea poveナ殳ii. Evident, aceastト nouト ediナ」ie, cu completトビi ナ殃 adトブgiri, n-ar fi putut vedea lumina tiparului fトビト aceeaナ殃 テョnナ」elegere a importanナ」ei ei, comprehensiune venitト din partea cテ「rmuitorilor comunei.

Se cuvine, テョnsト, sト fac o mトビturisire de credinナ」ト: fトビト determinarea ナ殃 dorinナ」a primarului Alexandru Danciu, animat de aceleaナ殃 sentimente de preナ」uire pentru locul テョn care テョナ殃 テョmplineナ殳e menirea ナ殃 pentru respectul ce-l poartト semenilor sトナ, nu am fi putut retrトナ, テョncト o datト, odinioarト テョn Vinナ」u de Jos.


( 3 Voturi )

Clasele a - XI – a Uman ナ殃 Real, ale Liceului Teoretic Teiuナ, în data de 04.05.2012, împreunト cu diriginナ」ii, Ana Breaz ナ殃 Maria Lup, au organizat Balul Majoratului în cinstea claselor a - XII – a.

            Întreg spectacolul a început la ora 16:30, prin prezentarea perechilor. Având o temト stabilitト de organizatori, ナ殃 anume balul în stil venetian, fetele ナ殃 bトナeナ」ii s-au costumat adecvat, purtând rochii de bal, iar bトナeナ」ii un elegant costum. Participanナ」ii au fost : Laura Goarnト ナ殃 Ionuナ」 Gociu, Anamaria Mトビginean ナ殃 Marius Bordean, ナ柎efana Homトハト ナ殃 Robert Aldea, Diana Oniナ」ト ナ殃 Rトホvan Muntean, Mトヅトネina Petricト ナ殃 Cトフトネin Gherman, Florea Emilia ナ殃 Cトフトネin Marian. Împreunト, perechile au reuナ殃t sト aducト în scena atmosfera unui bal venetian, atât prin deosebita prezenナ」ト cât ナ殃 prin textele de prezentare. În continuarea spectacolului, ナ殃-au fトツut apariナ」ia Mトヅトネina Man, Adina Trifa ナ殃 Ruxandra Postatny, care au pregトフit un moment artistic, dedicat muzicii. Dupト o micト pauzト de relaxare, concurenナ」ii au fost supuナ殃 urmトフoarei probe: culturト generalト. Alトフuri de întrebトビile de culturト general, au existat ナ殃 câteva exerciナ」ii de dicナ」ie, care au amuzat publicul, dar ナ殃 concurenナ」ii. Urmトフorul moment a fost dedicate dansului, fiind reprezentat de alナ」i elevi ai liceului.

            Aflându-se la un concurs, perechilor le-a venit rândul sト participle la cea de-a treia proba. O proba care nu a pus în mare dificultate perechile, juriul acordând cu uナ殷rinナ」ト cele mai mari note. Un nou moment artistic a fost reprezentat de aceastト datト de o elevト talentatト în arta muzicii uナ殪are, Lorena Morar, interpretând piesa Rolling in the deep – Adele, o mare artistト a momentului. Momente artistice au dominat întregul spectacol, nelipsiナ」i


( 5 Voturi )

Ziua Tineretului テョn oraナ殷l Teiuナ

Email Imprimare

Primトビia Oraナ殷lui Teiuナ, în colaborare cu Consiliul Local ナ殃 Liceul Teoretic Teiuナ, au organizat Ziua Tineretului. Publicul a avut parte de momente incendiare pline de muzicト ナ殃 foarte mult dans, iar cei care au ajutat la realizarea spectacolului au fost rトピplトフiナ」i cu o mulナ」ime de aplauze.

     Ora 18:00, în data de 02.05.2012, la Teiuナ, se anunナ」a un mare eveniment: Ziua Tineretului. Casa de Culturト a oraナ殷lui Teiuナ a fost locaナ」ia care a gトホduit întreaga desfトη殷rare. Primarul oraナ殷lui, Dorin Mateica, a avut grijト ca toナ」i spectatorii, indiferent de vârstト, sト se simtト, pentru câteva ore, tineri. Astfel, programul a inclus atât momente de muzicト uナ殪arト cât ナ殃 muzicト popularト, dansuri moderne dar ナ殃 dansuri populare. Spectacolul a fost deschis de cトフre cei din Ansamblul de dans, Dor Teiuナ歹an, continuând cu înmânarea premiilor sportive de cトフre directorul Liceului Teoretic Teius, premiile fiind acordate pentru participantii la secナ」iunile fotbal ナ殃 handbal, competiナ」ii desfトη殷rate cu câteva ore de începerea spectacolului. Întreaga salト a fost încântatト de onorata prezenナ」ト a cântトビeナ」ului de muzicト popularト, Cトフトネin Haナ歛, care, de fiecare datト reuナ歹ナ殳e sト te facト sト te simナ」i mândru cト eナ殳i român, alトフurândui-se Nicolae Tuhuナ」, interpret de muzicト popularト, de asemenea. Dupト acele momente folclorice, a urmat un spectacol oferit de cトフre copiii din cadrul Clublui de Dans Sportiv Top Dance, avândul antrenor pe Alin Roナ歛. Dansatorii au oferit publicului de la cele mai pasionante miナ歡トビi de rumba, samba, pânト la cele mai apトピate ナ殃 rapide miナ歡トビi ale tango-ului, cha cha cha ナ殃 jive, prezentarea fiind încheiatト cu valsul vienez în formaナ」ie.

    


( 3 Voturi )

Ziua Internaナ」ionalト a Femeii o întâmpinトノ, anul acesta, cu o expoziナ」ie închinatト modei vestimentare feminine care, sperトノ, sト aducト bucurie tuturor. Este felul nostru de a ne arトフa preナ」uirea ナ殃 dragostea pentru mamele, bunicile, soナ」iile, fiicele, surorile noastre, de a le spune „La mulナ」i ani!” .

Titlul expoziナ」iei: Desfaceri ale timpului. Un secol de modト în imagini de epocト (1840-1947). De ce un asemenea generic pentru o expoziナ」ie ナ殃 pentru un album? Pe de o parte, pentru cト haina este un produs des fトツut pentru a rトピpunde unor nevoi ale omului în general, ale femeii în special, pe de alta, fiindcト argumentele în prezentarea unui secol de modト sunt imagini care vin din trecut, desfaceri ale unor colecナ」ii. 

În expoziナ」ie sunt prezentate materiale inedite din colecナ」iile muzeului albaiulian, deosebite reviste ナ殃 albume de modト din colecナ」ii particulare ナ殃 o remarcabilト colecナ」ie privatト de carte poナ殳alト ilustratト cu imaginile starurilor din cinematografia europeanト ナ殃 americanト ale perioadei interbelice.


( 1 Vot )

テ始 perioada 2 - 4 martie 2012, la Sibiu s-aツ desfトη殷ratツ Campionat National de Dans Sportiv, Sibiu 2012. Sala Transilvania a gトホduit aproximativ douト mii de dansatori din Romテ「nia, evaluaナ」i de arbitri din 14 ナ」トビi. Sportivii au concurat テョn paナ殃 de vals, tango, slow-fox, quicstep, samba, cha cha, rumba ナ殃 passo-doble. Acest Campionat National de Dans Sportiv desemneazト reprezentanナ」ii Romテ「niei la campionatele mondiale ナ殃 europene din 2012. Participanナ」ii au vテ「rste cuprinse テョntre 4 ナ殃 respectiv 45 de ani.

( 5 Voturi )

Bal ASTRA 2012

Email Imprimare

Sテ「mbトフト, 21 ianuarie 2012 a reprezentat pentru municipiul Aiud o zi de sトビbトフoare: prima ediナ」ie a Balului ASTRA, un bal dedicat celor 150 de ani de existenナ」ト a Asociaナ」iunii, organizat de Despトビナ」トノテ「ntul ASTRA 窶廾vidiu Hulea窶 Aiud: prof. Elisabeta
Gheナ」ie 窶 preナ歹dinte, prof. Gheorghe Georgescu 窶 vicepreナ歹dinte, prof. Ramona Rusu, prof. Oana Badea, prof. Ileana Szekely, prof. Despina Stanciu, prof. Gabriela Gテ「lea ナ殃 prof. Graナ」iela Tiutiu.

Manifestarea a debutat cu intonarea imnului ASTREI de cトフre Corul 窶廣ugustin Bena窶 al Liceului de Muzicト ナ殃ツ Arte Plastice din Alba Iulia, continuat cu prezentarea de cトフre doamna profesor Elisabeta Gheナ」ie a unui scurt istoric al

( 5 Voturi )

Tehnologia テョntre vis ナ殃 realitate

Email Imprimare

Marナ」i , 06.12.2011, テョncepテ「nd cu ora 10.00 va avea loc la Liceul Teoretic Teiuナ proiectul Tehnologia テョntre vis ナ殃 realitate, ediナ」ia a II-a, coordonat de dna prof. Cornelia Draナ殪veanu.

Proiectul テョnseamnト テョn primul rテ「nd un omagiu adus naturii, conform citatului 窶 Natura-ナ」i dト zilnic exemplul de a trトナ窶( Nicolae Iorga), deoarece respectテ「nd natura ne respectトノ pe noi テョnナ殃ne.

Se va derula prezentarea lucrトビilor realizate テョn orele de tehnologie de cトフre elevi, utilizテ「nd diverse tipuri de ツmateriale: plastic, metal, hテ「rtie. Sunt implicaナ」i aproximatv 50 de elevi din clasele VI-VIII, care ナ殃-au dovedit creativitatea de la テョnceputul anului ナ歡olar. Din partea ISJ Albaツ sunt aナ殳eptate dna inspector Sanda Popa ナ殃 dna Valeria Puiu, jurist.

( 4 Voturi )

Lansare de carte la Sala Unirii din Alba Iulia

Email Imprimare

テ始 data de 29 noiembrie 2011, la orele 1200, la Sala Unirii, din Alba Iulia, テョn prezenナ」a unui public numeros de peste 200 persoane ナ殃 a reprezentanナ」ilor Instituナ」iei Prefectului Judeナ」ului Alba, Consiliului Judeナ」ean Alba, Primトビiei Municipiului Alba, Muzeului Naナ」ional al Unirii, Inspectoratului de Jandarmi ai judeナ」ului Alba, comandantulツ Colegiului Militar "Mihai Viteazul"ツ si al Garnizoanei Alba Iulia, Parohiilor ortodoxe din Teiuナ ナ殃 Stremナ」, Preナ歹dintele Consiliului Judeナ」ean Alba, Ion Dumitrel ナ殃 ASTRA Sibiu, a avut loc lansarea volumului Autobiografia generalului Vasile Barbu, fost comandant adjunct al

( 19 Voturi )

The Key to Success

Email Imprimare

Colegii ナ殃 profesorii din liceul nostru, s-au テョntors la sfテ「rナ殃tul sトフトノテ「nii trecute din Sofia, Bulgaria.

テ始 Bulgaria, prima activitate a elevilor a fost politica de marketing a unui produs, テョn acest caz fiind vorba despre Toyota. Apoi au avut loc sesiuni de lucru cu elevii, cu scopul de a identifica asemトハトビile ナ殃 deosebirile despre Toyota, acestea regトピindu-se pe platforma Moodle. Elevii au avut ocazia unei テョntrevederi cu reprezentanナ」ii firmei Toyota, din Bulgaria. Urmトフoarele reuniuni ale celor implicaナ」i テョn proiect, vor avea loc テョn Germania (februarie) ナ殃 Ungaria (aprilie). Pentru

( 3 Voturi )

Lansare de carte

Email Imprimare

テ始 cadrul manifestトビilor de Ziua Naナ」ionalト a Romテ「niei desfトη殷rate la Alba Iuliaツ テョn data de 29 noiembrie, marti, oraツ 12.00 va avea loc, la Sala Unirii, lansareaツ volumuluiツ 窶Autobiografiaツツ generaluluiツ Vasileツツ Barbu,ツツ fostツ comandant adjunct al 窶曩トビzilor Naナ」ionale窶 de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, ca izvor istoric (1908-1942)窶, realizat de Gabriela Mircea ナ殃 Cristian Florin Bota .


( 12 Voturi )

Pagina 3 din 4

Vizitatori online

Avem 149 vizitatori online

Orase partenere